Ansamblul Curtea Domnească Piatra-Neamț

Expozitia Curtea Domneasca Piatra Neamt
Ansamblul Curtea Domnească Piatra-Neamț

Apariţia şi rolul Curţii domneşti din Piatra-Neamț

Atestată documentar în 1491 aprilie 20, Curtea domnească din Piatra Neamţ face parte din lungul şir de astfel de complexe arhitectonice din Moldova. Acest fenomen nu este caracteristic doar Moldovei sau Ţării Româneşti, ci este unul comun lumii medievale, originea acestuia găsindu-se în spaţiul vest-european. Domnul însoţit de suita sa, de dregătorii principali ai cancelariei domneşti, folosesc aceste curţi drept reşedinţe temporare în vederea exercitării prerogativelor domneşti. Astfel, curţile domneşti trebuie să asigure un spaţiu de locuit cu un grad ridicat de confort, potrivit unui domn şi însoţitorilor săi, precum şi posibilitatea accesului la serviciile religioase ale unui lăcaş de cult.

Prezenţa temporară a familiei domneşti atrage şi obligativitatea satisfacerii unor nevoi de ordin economic, mergând de la furnizarea unor mijloace de deplasare şi până la asigurarea unor servicii casnice sau meşteşugăreşti. Pe lângă dimensiunea economică putem aduce în discuţie şi pe cea administrativă, căci curtea domnească ne este înfăţişată ca un nucleu în jurul căruia gravita întreaga administraţie a ocolului domnesc: de aici plecau toate deciziile domnului, aici se adunau slugile domneşti şi aici se strângeau veniturile de pe domeniul domnesc. Curtea ne este arătată şi ca instanţă de judecată, ea fiind locul unde se judecau, atât de domn, cât şi de reprezentanţii acestuia în teritoriu, diverse pricini. De asemenea, o altă dimensiune importantă este cea militară, curtea fiind locul de adunare a oştii teritoriale.

Din punct de vedre structural, sursele scrise şi cele arheologice vin să ilustreze modul în care răspundea Curtea domnească din Piatra acestor multiple destinaţii, dezvăluindu-ne existenţa unei întregi serii de componente constructive, şi anume: casele domneşti cu spaţiile sale de locuit şi depozitare, biserica, turnul-clopotniţă şi, desigur – chiar dacă nu sunt încă atestate arheologic – anexele Curţii domneşti.

Casele domneşti

În privinţa caselor domneşti, ruinele acestora au fost descoperite în urma cercetărilor arheologice din anii 1954-1955 şi anul 2011. Aceste construcţii se înscriu în rândul caselor cu pivniţă, sistemul fiind foarte răspândit în Moldova. Cele mai apropiate analogii se pot constata la Curtea domnească de la Bacău şi la Curtea de la Hârlău, ambele case domneşti fiind ridicate cam în aceeaşi perioadă cu cele de la Piatra.

Biserica domnească

Biserica cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, ridicată între 1497 iulie 15 şi 1498 noiembrie 11, se înscrie în rândul celor de plan dreptunghiular, sau navă, fără turlă, ea desfăşurându-se pe o lungime de 25,90 m şi pe o lăţime ce variază între 8,40 m în dreptul naosului şi 9,30 m în dreptul contraforţilor.

Sub raport arhitectonic, şi mai ales datorită sistemului de pilaştri angajaţi cu console etajate, cele mai apropiate analogii le găsim la biserica din Războieni ridicată la 1496 şi la cea din Borzeşti zidită între anii 1493-1494.

În forma actuală biserica datează din perioada interbelică când, sub oblăduirea lui Nicolae Iorga, Comisiunea monumentelor istorice va desfăşura între anii 1937-1938 ample lucrări de consolidare şi restaurare a monumentului. Lucrările au vizat atât exteriorul cât şi interiorul edificiului, urmărindu-se redarea cât mai fidelă a vechii înfăţişări.

Biserica domnească de la curtea din Piatra a fost înzestrată cu odoare, cel mai vechi obiect de cult ce s-a păstrat până astăzi fiind un tetraevangheliar. Păstrat la Muzeul Naţioanl de Istorie a României, manuscrisul a fost dăruit de Ştefan cel Mare „în biserica din curţile sale de pe Bistriţa” în ziua hramului bisericii, la 24 iunie 1502. Ceva mai târziu, pe la sfârştul veacului al XVIII-lea, datează şi un pomelnic, ce a început a fi scris cu anul 1792 de către dascălul Atanasie. Fără îndoială, existase unul şi mai vechi, din vremea lui Ştefan cel Mare, dar căruia i s-a pierdut urma. Cei dintâi trecuţi în filele acestui pomelnic sunt unii domni ai Moldovei care s-au îngrijit de această biserică şi anume: Ştefan voievod, Maria doamna cu fiii lor; Petru voievod, Elena doamna cu fiii lor; Alexandru voievod, Ruxandra doamna cu fiii lor; Ieremia voievod şi Maria mama acestuia.

Necropola medievală

Necropola medievală, situată în zona Pieţei Libertăţii, a beneficiat de o atenţie specială din partea arheologilor, astfel încât, în urma cercetărilor desfăşurate între anii 1978 şi 2011, s-a putut aprecia că perioada de fucţionare a acesteia este cuprinsă între mijlocul veacului al XVI-lea şi mijlocul secolului al XIX-lea.

Turnul-clopotniţă

Alături de casele domneşti şi de biserică, opera constructivă din vremea lui Şefan cel Mare, a fost întregită şi de un turn-clopotniță. Ridicarea acestui turn avea să fie săvârşită, aşa cum o arată pisania aşezată pe latura de est a edificiului, la 1499 octombrie 28.

Caracteristic turnului îi este îmbinarea dintre planul pătrat şi planul octogonal. Astfel, dacă în registrul inferior, până la înălţimea de 7m, planul este unul pătrat, în registrul superior el se transformă într-unul octogonal, cu precizarea că, din colţurile pătratului nasc patru contraforturi ce se continuă pe cele patru laturi mai mici ale octogonului.

De-a lungul veacurilor, turnul a cunoscut unele adăugiri, în deosebi în epoca modernă, dar fără a pune în pericol valoarea sa arhitectonică. O astfel de intervenţie a constat în adosarea pe latura de nord a edificiului, probabil prin veacul al XVIII-lea sau începutul veacului următor, a unei construcţii cu etaj, ce deservea lăcaşul de cult, aşa cum apare ea în calendarul lui Gheorghe Asachi. La aceasta putem adăuga şi supraînălţarea turnului prin adăugarea unui foişor de foc. Cât priveşte ceasul, el a fost aşezat în anul 1890, fiind „donat de Vasile Miteanu, în memoria moşului său Nicolae Gridov în anul 1890”.

Zidul de incintă

Cât priveşte existenţa unui zid de incintă al Curţii domneşti din vremea lui Ştefan cel Mare sau din veacul al XVI-lea, afirmaţia trebuie privită cu mari rezerve, cercetările arheologice de până acum neputând da un răspuns satisfăcător cu privire la soluţionarea acestei probleme. În schimb, certă este existenţa unui zid de incintă al bisericii domneşti ridicat undeva spre sfârşitul veacului al XVII-lea.

Chiar dacă ştirile şi informaţiile despre Curtea domnească din târgul Piatra sunt destul de modeste, totuşi, putem afirma că secolul al XVI-lea reprezintă perioada de maximă dezvoltare, informaţiile documentare interne şi arheologice confirmând o locuire permanentă.

Decăderea Curţii domneşti avea să se producă în prima jumătate a veacului al XVII-lea, motivele fiind diverse. Pe de o parte, avem o masivă concedere a satelor din ocolul de la Piatra, iar pe de altă parte o creştere a importanţei oraşelor din centrul ţării în defavoarea celor din zona subcarpatică. Astfel, pe la sfârşitul primului pătrar al veacului al XVII-lea, această instituţie se prezintă ca fiind una lipsită de numeroasele sate ce-i formau ocolul, cu venituri scăzute şi fără o prea mare importanţă economică, politică şi administrativă. Dar un factor şi mai important al decăderii curţilor domneşti itinerante în general, îl găsim în modul în care curge secolul al XVII-lea. Acesta se dovedeşte a fi unul de tranziţie spre modernitate, în care instituţiile medievale fie vor dispărea, fie vor fi restructurate. Astfel, locul vornicului sau a ureadnicului va fi luat de pârcălab şi de ispravnic, curţile risipindu-se, fie în secolul al XVII-lea, fie la începutul celui următor, aşa cum este cazul Hârlăului.